Saturday, May 10, 2014

Conu Leonida fatza cu tov Rogozin


Ştim cu toţii cum a procedat Conu Leonida faţa cu Reacţiunea: deşi era convins – el, care era la curent cu toate noutăţile – că n-are cum să fie o revoluţie în mahala, întrucât zavera nu fusese anunţată la atotştiutoarele, încă de pe atunci, gazete, pe de o parte, iar pistoale nicidecum nu se puteau trage în stradă, fiindcă nu era voie de la Poliţie, frate, nu i-a rămas decât să-şi arunce  încă o dată ochii disperaţi pe „Ultimele Ştiri” ale „Aurorei Democratice” proaspăt titrate, de unde a aflat, în fine, cruntul adevăr, găsindu-l într-un pasaj pe care, nenorocitul, îl sărise la prima citire, deși descususe gazeta de-a fir a păr : „Reacțiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunerec, ea stă la pândă ascuțindu-și ghearele și așteptând momentul oportun pentru poftele ei antinaționale… Națiune, fii deșteaptă!”  „Și noi dormim, domnule!„, a exclamat Conu Leonida cu extremă dezolare. Aşadar, în stradă se afla însăşi Reacţiunea, bestia umană ce venea să-l înhaţe fix pe el, în calitatea-i de adept al Libertăţii şi al Republicii! Nu exista, evident, decât o soluţie salvatoare: să se ascundă amândoi – Conu şi cu Efimiţa – în dulap, după ce mai întâi vor fi baricadat uşile şi ferestrele. Noroc cu slujnica Safta, care le-a alungat groaznica sperietură, informându-i că-n stradă nu sunt decât nişte cheflii, care după o noapte de dixtracţie la băcanul din colţ, ocazionată de lăsata secului, se retrag la casele lor, în frunte cu beţivanul, pardon, poliţaiul Nae Ipingescu. Ultimul amănunt din știrea Saftei îi  oferă Conului Leonida ocazia să iasă din colţ, faţă de previzibilele ironii ale Efimiţei, cu replica: „Apoi bine, nu vezi dumneata că aici a fost chiar poliția în persoană…? „, la care consoarta-i de-a doua nu se putea declara decât învinsă, păi cum drea : „Ei, bobocule, apăi cum le știi dumneata toate, mai rar cineva!

Aşa şi cu ai noştri, preste mode și timp: a fost suficient ca bufonul Rogozin s-arunce o vorbă proastă, la plezneală, pe twitteraşu-i, aşa cum au făcut de multe ori altădată Jirinovski, celălalt bufon,  si Vadim, bufonul aborigen, pentru ca conii leonizii şi efimiţele naţionale să se isterizeze avan, confundând avionaşul de litere al unui simplu mitocan c-un ditamai aeroplan strategic gata să ne arunce-n cap un bomboi atomic baban, conform unui diabolic plan putinian. Estimp, glumeţu’ lu peşte tocmai chefuia, probabil, muscăleşte şi îşi lingea untura de porc de pe deşte, spre a mai tasta încă un tweett curat reacţionar, fireşte.

+++++++++++++++++++++
Text original & comments: aici.


No comments:

Post a Comment