Tuesday, July 16, 2013

De la tov Pleşu la tov Zamfiroiu nu e decât un pas

Hai să nu fim ipocriţi. Tov Zamfiroiu – care a fost timp de 7 ani adjunctul ambasadorului român la UNESCO, fără ca cineva să se sinchisească de acest amănunt, atâta vreme cât ai noştri de-aci, de la roşii la portokaki, s-au aflat cu sacii în căruţa clipei – nu e nici mai bun, nici mai rău decât toţi criptoactiviştii şi criptosecuriştii care s-au perindat pe plaiurile Românichii kakistocraţii, inclusiv ciracii “radicalului” anticomunist şi antisecurist, cică, Băse, tovi şi băieţi care au ocupat – aproape în exclusivitate – scena publică de Bucale, începând din prima oră a revoluţiei în direct (scenariul jmecheros prin care “foştii” s-au dat de 3 ori preste cap, ca izdap-izdap câne turbat şi s-au transformat în fsn-ul mare şi lat) şi până pe tărâmul cestălalt, al adversarilor lor din acelaşi soi “iepocal”, de rahat blestemat. Iar când spun “toţi”, păi chiar toţi sunt, începând de la ultimul primar, secretar, procuror or judecător şpăgar, prof liceal or universitar ciubucar, ambasador cultural agramat ca un căprar, colonel pe linia scurtă şi general fără armata făcută, mare apropritar miliardar, fără ca mai nainte să fi avut un ac, măcar, boier al minţii demiplăgar, latifundiar al regimului burghezo-moşiliesc, constantinesc ori băsesc (sau de la cine ştie ce alt ex tov lorar, transformat preste noapte în “democrat-revoluţionar”) şi până la capul ţerii lu Vadim, Păunescu, Dinescu, Cărtă, Pata, Pleşu & Funar, tov şi băiat ce s-a dovedit a fi actor păpuşar de renume mondial, până-n final, din care unii ar vrea să facă “Salvatorul” anticomunist şi postmodernizatorul legendar, halal. Ok, mey, pe zmecherosul ista chiar io l-am renumit la un moment dat ca “răul cel mic” şi l-am sprijinit contra răului filo-moscovic & mogulic, însă după ce-am văzut că hăhăitorul pirat a ratat şansa postmodernizării ţării sale din pricina unei mentalităţi iepocale, a fuduliei personale şi neamprostiei funciare a Kakistocraţiei înconjurătoare, dar cu toate astea lingăii, lătrăii, aroganţii şi profitorii din preajma şi din trena sa vor azi să ni-l prezinte ca pe Messia şi să facă din el o platformă pentru ce va urma, zăpăcind şi next generaţia, îmi vine să le strig ca Maiorescu veleitarilor de altcândva: în lături, impostori ! şi roiu, căci nu sunteţi mult mai breji ca Marga & Zamfiroiu !

De la tov Pleşu la tov Zamfiroiu nu e decât un pas de tovărăşesc dans & conformist balans (pe care hulitul N.Manolescu nu l-a făcut totuşi la iepoca sa, a nu se uita)

Update topic (apropo tot de tov Zamfiroiu) : “Omul recent e mai real decât omul nou şi mult mai realist decat omul vechi, nu ? Omul acesta – aşa recent cum este – s-ar putea, io nu zic ba, să facă o treabă administrativă mai bună, pe undeva-cumva, fiindcă îşi vede lungul nasului, nu de altceva, ceea ce n-am putea spera de la o superpersonalitate care umblă cu capul prin nori ca un zeu şi care de aceea crede că nu mai poate exista desupra sa altcineva, zău, nici măcar ‘Apelul către Europa’ sau ‘Planeta-Ou’, de-un paregzamplu, de care fostul prim-ICR pare să nu fi auzit nimic-nimic, acolo, la pempantu-i cucurig. Nu că Lilian al nost va auzi neapărat, însă e o şansă în plus pentru ingenii – de orice soi ar fi – de a ieşi din contingentul de rahat în care i-ar impinge automat un confrate crescut la sânul deboshat de pizme & fudulii al maicii şi eternei Rumânii… Dixi et salvavi…” (9 hours ago)
++++++++++++++++++++++++++
Text original & comments: aici.

No comments:

Post a Comment