Friday, June 21, 2013

Io am spus primul că memoria omului se va downloada








Io am spus primul că memoria omului se va downloada, iar asta va însemna nemurirea (sau mai exact învierea), dar dacă am vorbit cu pereții ăștia, ce-i de făcut, dle Aligică, a…? :(
 
Asta apropo de noua tentativă a transatlanticului domn PDA de a ne demonstra, nouă, amărâților dup-acilea, cât suntem de proști și de ignoranți, vrând să spună că nimeni în natala-i Românică, adică, n-a aflat ceea ce tocmai s-a discutat la o recentă întâlnire a unor futurologi  din marea și intelighenta Americă: și anume, faptul că nemurirea va veni – pe Pământ, nu în Gând – nici în 50 de anișori de-acum încolo, când next generation va dowloanda mintea lui homo sapiens din carne și oase și o va uploada într-un trup din esențe nicheloase & siliconoase, d-alea care-n veci nu miroase. Or, asta am spus-o și am scris-o mai întâi io, aloo, dle Aligică, io nefiind doar poeselu Avepică, așa cum îl vei fi știind dta de la nea Devis Grebică (cu care tocmai m-am certat now, din nou), ci sunt și gânditoru Planetei-Ou, la care boboru meu și-al tău se uită ca vițelu la portalu nou… oops. Iată, ca să n-o mai lungim, ce spuneam în hypertextul Despre învierea morților și judecata de apoi, publicat la 27 mai 2011 pe my blog și care constituie de altfel Cântul X la Planeta-Ou, aloou:
Ok, mey, să zicem însă că te-ngrozeşte / pleectiseşte să fii tot timpul mort, cum ar veni, până la sfârşitu’ lumii, ori nu te-ncălzeşte să vezi lumeea doar prin ochii generaţiilor de copii (clone) şi de semeni ce-ţi vor fi urmat până când Domnu’ Vieţii, iar nu tu personal, aloo, va fi înviat cu-adevărat, la anu’ Omega plus 1 la patrat, însă-n acest caz (deci dacă vrei să-nviezi aparte, fiindcă te socoteşti mai breaz) tre să-ţi trăieşti vieţişoara de az’ cu următoru’ prinţip la baz :  să fii perfect conştient că next generaţiile alea, carele desigur că vor putea învia pe cine-or vrea, când ştiinţa, tehnica şi conştiinţa le vor permite aşa-ceva, păi cum naiba (iar acest lucru mirabil se va putea realiza în momentul în care corpul uman individual, dimpreună cu zona instinctelor înnăscute şi cu cortexul final, se vor putea clona – ceea ce s-a realizat deja – şi i se va putea descărca clonei, precum unui banal computer personal, nu doar informaţia din Al Treilea Testament sau Val, ca unui eminent tocilar, dar şi memoria individuală, acumulată în viața-i strict locală şi temporară, însă nu asta va fi problema cea mai grea a generațiilor următoare, frăţioare, ci pe cine anume să înviezi, tale quale), ei bine, moştenitorii Pământului n-o să te-nvieze pe tine doar pentru că azi eşti mai bogat, mai cu moţ la tine-n sat ori stat, mai gross or mai gras sau pentru că ai o unică gaură-n găoaz, însă chipurile mai de vaz, ci numai şi numai dacă az’ ai un finissim obraz, aloo, dacă faci o faptă heroică or de legendar curaj, dacă eşti dedicat celorlalţi ca un sfânt sau dacă-n genere laşi o uriaşă urmă creatoare pre pământ, astfel încât învietorii să te-nscrie nu doar pe tine, la un moment dat, la rândul de înviat, mey, bădie, ci şi pe cei care te-au înconjurat ori cu care te-ai jucat în dulcea copilărie din prima viaţă vie sau în alt mod te-ai contemporanizat, căci altfel ce rost ai avea, singur cuc şi cu umbra ta, într-o lume unde nimica şi pe nimerea n-ai mai recunoşte, a… ? :(
Ei, ce zici de asta, dle Aligică ? :roll: Vei încerca acuma să-i lămurești pe colegii dumitale, distinșii intelectuali din intelighenta Americă, așa cum o tot faci cu intelecțeii din înapoiata Românică, cum că s-au zbătut ca proștii, din moment ce un biet poesel cu har colosal a aflat cu mult înaintea lor un adevăr carele alor noștri li s-o fi părut, ce-i drept – ca și Oul lui Columb altui contingent tălâmb -, banal, halal…?

+++++++++++++
Text original & comments: aici.

No comments:

Post a Comment