Monday, March 03, 2014

O felie f.grasă din Planeta Gustoasă



Acum, în ajunul evenimentelor din Crimeea, vreau să reamintesc puţinilor mei cititori un text scris în 2008, ca reply  la un articol de Şerban Orăscu :
Ivan are deja o felie f. grasă din Planeta Gustoasă şi-ar vrea să rămână singur acasă, cu toate bogăţiile patriei lui pe masă. Deci ce-i pasă…? Dacă s-ar păstra status-quo-ul actual, Ivan ar trăi ca Tândală la carnaval cel puţin un sfârc milenar. Deci nu doar că n-are treabă să-mpartă alt caşcaval, din moment ce pentru asta ar trebui să mulgă capra vecinului, măcar, lucru cam nashpa pt petrecăreţul muscal, ci se teme ca alţii să nu cumva să râvnească dincolo de Ural. El nu se gândeşte că deocamdată subzistă din gaz, petrol sau din alt zăcământ natural, care la un moment dat va seca, normal… Iar atunci va fi prea târziu să-nveţe a se chivernisi precum occidentalul înalt organizaţional, plus că împotriva lui va fi tot restul mapamondului global, faţă de care se va fi izolat total… Si fatal.
Însă un an mai târziu spuneam că nu doar Rusia e problema, vai…
Nu (doar) Rusia e problema, ci-ntreg Estu/Mapamondu pustiit de comunizm.

Io cred ca abia de acum încolo se va vedea buba asta, aloo… O bubă henormă, infernală, pe care globul civilizat se va strădui s-o vindece poate un secol, două, şi nici atunci planeta (cat de cat cârpăcită pe suprafaţa-i ce de Lagărul Socialist fu cândva grav rănită) nu va arata ca nouă.

Structura socială esenţială şi sistemul de subzistenţă vitală nu c-au fost frânte aci în două, de utopia care unor naivi li s-o fi părut la un moment dat cerească rouă, ci-n nouă sute nouzeci şi nouă de mici ouă infernale, pe care le numim – fiindcă alt cuvânt, deocamdată, nu ştim – mafii locale, care după ce Lagărul cu troznet apocaliptic s-a rupt, s-au pus şi-au supt puţinele resurse suprastructurale – fiare vechi, fonduri industriale rudimentare şi alte bogăţii iepocale – ori naturale care le-au mai rămas, întâmplător, în ruinatele hambare, restul pollimii muncitoare/ votatoare fiind lăsat de izbelişte, să se descurce tale-quale, practic ca-n junglele primordiale, în lipsa unor structuri economice, tehnice or industriale bine gândite, înalt organizate, riguros reglate şi strâns centrate în sisteme politice şi normative îndelung verificate de practica istorică a aşa-numitelor state avansate. Iar după ce mafiile astea ce nu ştiu să producă nici măcar grâu, porumb or alte elementare bucate vor suge resursele primare şi vor fi nevoite să subziste, dimpreună cu-ale lor boboare matriceale, fără case, tzoale, mâncare şi alte angarale vitale, între multitudinea de puteri mondiale or zonale (care nici ele nu se vor simţi prea bine în condiţiile diminuării resurselor de viaţă globale), – ce credeţi că se va-ntâmpla, atuncea, bey ? Vor reuşi mafioţii şi iloţii/ vasalii lor, cu sistemele lor economice şi tehnologice din iepoca fiarelor vechi, să producă barem mamăligă, bumbac şi curechi, ca să nu moara de foame şi de frig în tzerile lor pustiite, ori, mai degraba, vor râvni la bogăţiile tzerilor nobile şi relativ ghiftuite, din care să mai subziste barem câteva generaţii înghesuite, n-aşa…? iar atunci lumea civilizată, ordonată şi hiigenizată va avea în faţa sa o problemă cât China şi India la un loc, cum ar venea…

Si deci, care va fi, atunci, soluţia ? Dar până atunci ? – that is the questia

++++++++++++++++++++
Text original & comments: aici.

No comments:

Post a Comment