Wednesday, May 23, 2012

În septembrie 89 dl Crin avea 30 de anişori, nu era chiar un copilaş din flori

Eu n-aş face un capăt de ţară din înlocuirea lui Vladimir Tismăneanu de la conducerea Consiliului Ştiinţific al IICCMER, şi nu pentru că aş fi convins că există la ora actuală în România vreo altă personalitate care să acorde acestui institut totuşi strict specializat o mai mare credibilitate ştiinţifică decât i-a acordat profesorul V.Tismăneanu (probabil cel mai competent politolog pe felia cercetării comunismului est-european, hic et nunc), ci fiindcă asta e regula jocului pentru postu’ cu pricina : un premier l-a creat şi l-a revocat / numit pe cel pe care l-a dezagreat / agreat acolo, iar un alt premier a procedat fix viţăvercea, care-i problema ? :roll: O să ne-apucăm şi noi acuma să ne punem poalele-n cap precum Sorin & Dorin mai an, strigând că aici e vorba de un odios complot cripto-comunisto-securisto-dâmboviţan şi că, din aiastă pricină, ne va lovi precis un potop baban, aşa că mai bine să găsim dreaq un protopop barosan care să ne-arunce un prosop şi-un ban de trecut Akeronu’ cel lat, precum Oltu’ turbat pe calu’ bălan de furat, căci dacă vânătoru’ de securişti nu mai e, nimic nu mai e, o-le-le, şi deci cine ne mai vânează noo alergând prin roo nu căprioare şi alte zburătoare, plus puicuţele istorice de rigoare, ci pe securiştii de dinainte de 89, bey, frăţioare, mai precis pe cei din anno domini 1950 fix, asta-n timp ce primprejur lupta anticorupţie tocmai face fâs & chix, oamenii incoruptibilului procoror Ponta ştergându-l pe nepotul Mătuşii Tamara cu tix, la tur, după care  îl vor pune-n capu’ messei pontificale – de la “Ponta”, nu de la “Papa” – ca invitat de onoare pur, şi gata, uite-aşa se joacă fata, când la stânga, cu Sanda, când la stânga-dreapta, cu Mătuşa Tamara, milionara… :oops:
 
Şi deci dacă dl Ponta a vrut să-i ia pâinea de la gură politologului şi să-i dea iar numai o pâinică – cică – Bombonelului, treaba lui şi-a draqului. Nu asta e acum grija mea, şi nici a lui Volo, am impresia, căci nu cred că my friend trăia din leafa institutului ăluia, ci e treaba lui Ponta, al cărei rod îl va culege la toamnă sau preste maxim 4 anişori, păi cum naiba. Aşa cum i-am zis Piratului cândva că ar fi mai înţelept s-o retragă naiba pe Udrea aia din avangarda sa, fiindcă la un moment dat ţipătoarea damă va deveni o maşină de diabolizat ca drea, care până la urmă va acoperi tot guvul şi partidu cu smoală sau cel puţin îl va băga în grea boală comunicaţională (până şi singura-i Frunzăverde simţind nevoia să se facă galbenă ca macu’ şi fratre, iacătă, cu dracu’, numai ca să treacă lacu’), aşa i-am zis şi-o să-i mai zic şi premierului Viorel-Victor : şi anume, că nu-i văd niciun viitor, aloo, atâta timp cât nu renunţă urgent la cel puţin 3 pietre de moară d-horror : la Ivan Ilici, priculiciu’ moscovici, la Bombonel, marele  murdărel,  şi la Chucky cel hiistericel.

Apropo, tocmai aflai că “liderul liberal i-a criticat pe Traian Băsescu, Emil Boc, Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneau, dar şi pe Monica Macovei, pentru faptul că duc acum, după douăzeci de ani, o luptă pe care ar fi trebuit să o ducă în 1990 (…) În momentul în care aceşti oameni îşi arogă misiunea pe care trebuia să o aibă acum douăzeci de ani, e timpul să le spunem aceste lucruri (…) Nu eu am fost coleg de partid şi subordonat al lui Ion Iliescu în 1990, ci Traian Băsescu, Emil Boc, Vasile Blaga, Ioan Oltean şi alţii ca ei“, a declarat Antonescu.

Ok, să admitem că cei enumeraţi de dl Antonescu or fi fost “subordonați” în 1990 lui Ion Iliescu ; însă dl Antonescu pare să fie subordonat chiar AZI, aloo, lui Ivan Ilici, cu care se înţelege ca vulpea c-un arici pogonici (în care ariciul nu e tov Ilici, ci ghici… ? :roll:)  Şi apropo, cine l-o fi împiedicat pe Crin Antonescu să fugă şi dumnealui din ţară şi să critice comunismul din afară nu în 1981, precum Vladimir Tismăneanu (şi când dl Crin avea 22 de anişori), ci măcar în septembrie 1989, să zicem, când el avea anii lui Vladimir Tismăneanu din 81, iar comumizmu’ din RSR era şi mai putrefact decât fusese… E ?

++++++++++++++++++++++
Text original & comments: aici.

No comments:

Post a Comment